Mixtape.
Aliquam lorem ante, dapibus in, viverra quis, feugiat a, tellus. Phasellus viverra nulla ut metus varius laoreet quisque rutrum.

Instagram

https://www.pendul.art/makunouchi-bento-muzica-orei-de-varf/

Evenimentul cu numărul 34, organizat de Rezidența BRD Scena9 – Micleuşanu Mitoş și Makunouchi Bento – ne readuce aminte de acel aspect, sau mai bine zis, acea existenţă pe care o purtăm în sinea noastră de la prima gură de aer până la ultima, și anume fundalul sonor al oricărui context în care ne aflăm prezenți. Aici este post-muzica pe care Makunouchi Bento o scoate în evidenţă, prezentându-se într-un flux vizual excesiv de simetric, produs de Santiago J. Franzani.

Imaginează-ţi cum sună roţile unui troler tras pe asfalt, bipăitul scanerelor de la magazin și sirena ambulanţei care trece razant ȋn timpul unui online meeting. Acestor fundaluri sonore abia dacă le acordăm vreo atenţie, darămite să le auzim conştient atunci când mergem, de exemplu, grăbiţi către job. Zgomotele prin care ne perindăm în fiecare moment nu sunt armonizate. Ele doar sunt şi se cântă pe ele ȋnsele peste tot, mereu.

Putem asculta muzica interfeţei social media, a afacerilor şi a zgârie-norilor, toate crescând proporțional cu accelerarea ritmurilor bancomatelor. Într-un astfel de univers, despre care se discuta temător ȋncă din secolul 19, obsesia personalizării, a autenticităţii individuale sunt nişte aspecte pe care le urmărim, poate, dintr-o simplă inerţie cauzată de o tot mai crescândă depersonalizare şi trăire impersonală. Fluxul transmisiei celor din M.B. nu ne oferă o soluție, ci doar o constatare.

Makunouchi Bento, format din Felix Petrescu (Waka X) and Valentin Toma (Toma Carnagiu, fka Qewza), este un proiect cinematic și experimental lansat spre sfârșitul anului 2000.

Cei doi muzicieni au reuşit să clădească o discografie cuprinzătoare: 5 albume şi 4 compilaţii personale, vreo două OST-uri, 26 de EP-uri şi 12 single-uri, câteva înregistrări live, cântece incluse pe mai mult de 40 de compilaţii, remixuri şi colaborări cu artişti precum Selfmademusic, Silent Strike, Daniel Dorobanţu, Nagz, Kaneel, Tao, Adapt, Autorotation, Trompetre şi lista poate continua. Fiind amândoi cinefili pasionați, nu au ratat nicio ocazie de a compune coloane sonore (un lungmetraj, un scurtmetraj, o animaţie și un joc video nenăscut) şi de a reorchestra live trei filme și un documentar.