Gândiţi-vă că închideţi ochii şi vă treziţi, alături de Alice, în ţara minunilor. Îi deschideţi şi, în mod surprinzător, vă treziţi în lumea lui David LaChapelle. Firul poveştii începe în Timişoara. Felix Petrescu şi Valentin Toma produc o muzică electronică a cărei sunet nu este, poate, suficient de accesibil. Te face, însă, să vizualizezi note şi portative aşa cum nimeni nu te-a învăţat vreodată la şcoală.
1. Makunouchi Bento este cutia în care japonezul îşi ţine prânzul. Ce găsim în ea?
Felix: Suntem un proiect eclectic. Cu toate felurile şi genurile muzicale. Cu toate experimentele şi clişeele uzuale. Am ales numele ăsta pentru proiect tocmai pentru a avea o libertate maximă de exprimare. Ce găsim în Makunouchi Bento music: cu ritm şi fără ritm – cu zgomot şi fără zgomot – dulce şi acru – o grămadă de condimente muzicale – efecte aşteptate şi neaşteptate – clasic şi modern. Toate cu o poveste şi toate într-un ceaun cinematic.
Valentin: Aş completa chiar: electronic şi acustic. Pentru că în ultima vreme ne plac tot mai tare sunetele naturale – procesate până încep să sune un pic mai neaşteptat. Dacă însă întrebi cumva ce alimente se găsesc în adevăratul Makunouchi Bento de la restaurant, n-am avut încă plăcerea să încercăm. Aparent, conţine peşte, carne, murături, ouă, legume, orez şi un fruct asemănator cu pruna, numit ume.
2. Deşi muzica experimentală spune mai mereu câte o poveste, care se leagă de sufletul omului, sunt atât de puţini cei care o ascultă. De ce este ea aşa de necunoscută?
Felix: Muzica experimentală nu e necunoscută. E necunoscută de cei care nu vor să o cunoască. Ca orice alt gen muzical sau mod de exprimare de pe pământ. În ziua de azi - cu netul sub nas - nu cred că mai există lucruri necunoscute. Există doar chestii care ne interesează sau nu. Ne vin bine sau nu. Muzica experimentală nu se oferă pe tavă - ca popul sau alte genuri. Cred că nu e aşa facilă. Trebuie să ai răbdare cu ea. Să cauţi. Să alegi. Să simţi. şi mai ales să mai gândeşti un pic. Adică să depui un efort. Câţi consumatori din ziua de azi mai depun efort pentru ceea ce ascultă sau văd? Chiar termenul de consumator neagă prin definiţie orice efort. Muzica experimentală nu e neapărat veselă/pozitivă/cu ritm sau atitudine. Prin urmare (nu vreau să existe nici o urmă de elitism în ceea ce spun aici) – rămâne un gen muzical iubit de cei ce caută şi doresc diversitate.
Valentin: “Muzica experimentală” nu e neapărat un gen. E o noţiune care poate îngloba cam orice... de la cele mai deranjante explozii de noise până la sounduri şi linii melodice plăcute – însă mai puţin “tradiţionale”. Nu e muzică de fundal, nici de petrecere. Nu e genul de muzică pe care o poţi asculta în timp ce lucrezi, citeşti, bei şi râzi cu prietenii sau agăţi în discotecă – în general e nevoie să te concentrezi total asupra ei pentru a simţi toate detaliile care îi conferă particularitate. E normal deci să nu intereseze pe (non?)ascultătorul obişnuit. Dacă dintr-un experiment iese ceva ce prinde la publicul larg, în mod clar se defineşte reţeta, se produce în masă, şi apare ca gen nou. Și dacă vorbim de o reţetă, nu se mai poate numi experiment, nu?
3. În ce context aţi descoperit această felie muzicală?
Felix: Eu am ajuns la muzica experimentală prin lumea computerelor primitive (Spectrum/C64/Amiga/Atari). Am fost fascinat încă de mic de computer ca unealtă modernă şi nelimitată de exprimare artistică. Aşa am început să fac experimente sonore şi să ascult experimentele altora. Asta mi-a intrat în sânge şi a devenit parte zilnică a vieţii mele. Un virus care mi-a dat cumva sens. Sau căruia i-am dat eu – în mine – un sens.
Valentin: De muzică am fost pasionat de când mă ştiu. Pe la vreo 5 ani cred că puteam reproduce fonetic versurile de pe câteva albume Elvis pe care le toceam zilnic. Puţin mai târziu, când aveam un Spectrum, spre deosebire de Felix, eu n-aveam idee ce se mai poate face pe el în afară de jocuri. Cheful de produs m-a apucat prin 1996, o dată cu primul meu PC, şi cam în aceeaşi perioadă mă îndrăgostisem şi de muzica electronică. Am căutat şi ascultat muzică la greu, şi m-am lovit inevitabil şi de IDM (n.r. Intelligent Dance Music), care m-a atras instant. Proiectul nostru practic aşa a şi început – un remix IDM al meu după o piesă veche de-a lui Felix de pe Amiga.
4. Am tot vorbit până acum de experimental, ambiental şi IDM. Există o delimitare între ele, un punct în care să vă regăsiţi?
Felix: Aş dori o etichetă mare şi largă pentru ceea ce facem noi. O etichetă murdară de gem şi untură - o etichetă pe care nu se poate citi prea clar o definiţie - o etichetă cu un pix ataşat - unde fiecare poate să scrie ce doreşte.
Valentin: E tot mai greu să tragi linie chiar şi între genurile muzicii de dans – unde există reguli şi reţete destul de clare. Dar mai în “experimental”… Am zis mai sus unde credem noi că ne încadrăm sau nu ne încadrăm.
5. Ieşirile în lume ca Makunouchi Bento sunt mereu nişte apariţii mai mult decât interesante şi diverse. Care sunt proiectele cele mai dragi vouă?
Felix: Proiectele cele mai dragi nouă urmează. Ne-am mai diversificat dulapul cu instrumente şi posibilităţi şi am început să improvizăm cu mai puţină teamă, singuri sau alături de alţi muzicieni. Un proiect interesant se petrece pe 2 noiembrie la Teatrul de Păpuşi din Timişoara în cadrul unui eveniment organizat de groaza.ro. Proiectul e o improvizaţie la 3 laptopuri – împreună cu Selfmademusic - şi suprapune live arii de operă procesate şi reinterpretate împreună cu o grămadă de sunete culese din filme de groază mai puţin celebre. Un proiect diferit de ce a făcut Makunouchi Bento până acum - un proiect care ne entuziasmează tare.
Valentin: Pe lângă experimentele live de gen, mai urmează şi alte materiale. EP-uri, un album lucrat la nivel de “state of the art”… lucrăm foarte încet, dar cu intenţii solide.
6. V-aţi putea imagina vreodată lumea dansând pe experimental?
Felix: De ce nu!? Fiecare are “ritmul” lui intern, senzaţiile de moment care-l fac să danseze sau să privească fix. Dansul nu mai e de mult o exprimare animată de un ritm fix sau măsuri exacte. Dansul contemporan e accesibil oricui. Dansul nu se opreşte la polka - tango - “rochenrol”. Până la urmă e o chestie de curaj şi libertate mentală. Eu încurajez dansul pe orice fel de muzică. Deşi nu prea mai dansez…
Valentin: A doua apariţie a noastră în public după înfiinţarea trupei a fost în vara lui 2001, un DJ set RIDMA (Makunouchi Bento şi Adapt) într-un club din Timişoara – în cadrul TMBase Fused Series. La acea vreme chiar nu există niciun fel de scenă de IDM şi experimental în România (mai auzisem întâmplător de doi artişti, Brazda lui Novac şi Nonel, dar erau şi mai “ascunşi” decât noi), însă lumea prezentă la eveniment a reacţionat pozitiv. {i, chiar am remarcat, pe piesa “Come to Daddy” a lui Aphex Twin (era “hit” atunci, şi probabil singura cunoscută din set), câteva persoane chiar au dansat.
7. Recomandări (nu neapărat electronice) pentru neiniţiaţi
Felix: Sun Electric / Mouse on Mars / Tim Hecker / Sylvain Chauveau / Burnt Friedman / Colleen / The Dead Texan / Asa-Chang & Junray / Flim / Biosphere / Arve Henriksen / Alog / Supersilent / Dictaphone / Matthew Herbert / Hanne Hukkelberg / Kammerflimmer Kollektief / Murcof
Valentin: Jakob Buchanan / Autorotation (fka Woomera, fka Bleep) / Langsam / Gultskra Artikler / Anthony and the Johnsons / Beirut / Faun Fables / MF Doom / Blackalicious / Latyrx / Quasimoto / Baby Elephant / Juba Dance / Messer Chups / Mulatu Astatke / Clutchy Hopkins / Psyco on da Bus / Radio Citizen / Man Man / Frank London / Tujiko Noriko / Dabrye / William Orbit / Plone / Comfort Fit / Edward Perraud, şi lista poate continua în neştire.