1. Salutări Vali şi mulţumesc pentru amabilitatea acordării acestui interviu !
Salut. Eh amabilitate... Mersi de promovare!
2. Haide să îl cunoaştem mai întâi pe omul din spatele Qewza şi MaBento, o scurta prezentare biografică mai mult sau mai puţin convenţională.
Omul din spate e un om. Cine se împiedică de el îl cunoaste. Zic despre proiecte mai bine. Am început solo sub numele Qewza (citit forţat Cuza, o glumă de moment, pseudonim sub care întâmplător s-a nimerit să mă cunoască lumea din scenă la momentul respectiv). M-am învârtit haotic prin genurile muzicii electronice, aproape orice, de la drum’n’bass la breakbeat, techno, ambient, electro, trip-hop şi te mai miri ce, pentru ca apoi să mă stabilesc comod în zona „experimental”, acolo unde m-am simţit cel mai în largul meu. Iar mixurile „de 1 mai”, motivul pentru care a auzit majoritatea lumii de Qewza, aş zice că au fost un fel de excepţie. Eu nu sunt DJ, să se înţeleagă, doar am profitat de o „colecţie” rezonabilă de piese interesante şi magia cut and paste. Despre biografia Makunouchi Bento, detalii cât cuprinde pe Facebook-ul nostru.
3. Când ai început să experimentezi cu muzica electronică şi datorită cărui fapt ?
Primul care m-a bătut la cap a fost Elvis Presley, pe la gradiniţă. Îi ştiam fonetic versurile înainte să aflu ce limbă e aia. Prin ’93-’95, James Hetfield, Eric Adams sau Max Cavalera se băteau pentru mine cu Ray Slijngaard, René Baumann sau Alban Uzoma Nwapa, ştii cum zic? Păstrând respectul pentru primii, am săpat pe lângă vocea celor din urmă cu mai mult interes, fiind fascinat de diversitatea tonurilor de synth, în comparaţie cu relativa monotonie a ansamblului chitară / bas / tobe acustice. Neavând vreun mentor sau îndrumător muzical, a trebuit să descopăr singur că se poate mai mult decât euro-dance şi am trecut prin happy hardcore spre house, acid, trance, goa, breakbeat, jungle şi celelalte. În primăvara ’96, când am pus mâna pe primul meu PC, deja eram de mult hotărât că nu va mormăi Captain Hollywood pe muzica ce-o voi face (no disrespect căpitane, dacă citeşti). Am pus mâna pe primul program de muzică la scurt timp, de la un coleg ce era văr cu G-Man de la Urban Experience. FastTracker, un program de DOS, folosit de o scenă alternativă muzicii electronice din industria muzicală, o scenă a computeriştilor, bazată pe distribuirea muzicii gratuit, şi foate important, open-source. Perfect pentru oamenii pasionaţi de muzică şi calculatoare, dar fără formare muzicală neapărat, să experimenteze înainte să treacă la un sound mai pro. Prin ’99 am pus mâna pe un tracker mult mai avansat, ce îngloba sinteza, efecte, plugins şi am început să fac o muzică ce suna uşurel mai serios.
4. Cu ce alţi "curioşi" mai interacţionai şi cum arată peisajul autohton al muzicii electronice romaneşti la acea vreme ?
Internetul era pe vremea aceea mai puţin accesibil, vorbesc de perioada în care încă nu existau nici netcafe-uri, dar eu eram elev la liceul de informatică. Printre cei mai vechi (şi relativ puţinii) „internauţi” timişoreni au fost Waka X şi G-Man de la Urban Experience, părinţii canalului de IRC #timişoara, cu care m-am împrietenit uşor, comunitatea acelui canal fiind undeva în jurul a 50 de persoane. De la ei am aflat de festivalul TM98Base (prima ediţie, organizată de Ufo şi OSUT), unde am descoperit mare parte din ceilalţi producători români de electronică. După ediţia din 1999, la iniţiativa lui Ufo şi cu ajutorul lui Waka (care era în contact cu mai multă lume, şi pe mine el m-a introdus), s-a format grupul TMBase, cu toţi producătorii de electronică din Timişoara: Ufo & Ummo, Urban Experience, P-Nal, Alien Kru, Adapt (în etapa Dump 52 la formarea grupului), Sneila (pe atunci A.lie.ns), plus eu sub numele Qewza. Budriţan nu mai era timişorean atunci şi Reloop se cam lăsase, dacă te întrebi de ce nu au fost şi ei. Fiind un grup mai bine organizat şi promovat de cei cu iniţiativă (şi ceva relaţii), am ajuns mai „înfipţi” în scena românească şi am cunoscut şi mare parte din restul celor care activau în domeniu. Pe vremea aceea erau 1-2 site-uri dedicate muzicii electronice romaneşti, şi puţinele releasuri (ce nu ieşeau pe CD sau casetă), apăreau pe cele 2 site-uri esenţiale: MP3.com şi Besonic.com.
5. Ai pus astfel umărul la înfiinţarea TMBase. Care era atmosfera primelor ediţii şi cum a fost primit festivalul de către publicul timişorean ?
Era un hobby pentru cam toată lumea. Tineri, entuziaşti, toţi erau cu un mare chef de muzică. Eram puţini pe atunci care aveam treabă cu asta şi întâlnirile erau momente foarte mişto. Evenimentele şi ele rare şi de neratat, strângeau cam toată lumea interesată de „alternativ” (la mainstream), de la drum’n’bass la trance şi house (care nu erau încă populare) sau chiar punk, rock sau jazz. Festivalul a început să crească de la a doua ediţie (’99, când publicul s-a înmulţit sesizabil). Ediţia din 2000 (prima de când există TMBase ca şi crew, şi prima la care am fost pe scenă), deja avea dacă ţin bine minte undeva pe la 1000 de oameni în public. Şi da, puneam umărul mult atunci, noi mai şi măturam hala, mai acopeream cu folie geamurile sparte.
6. Ţi-ai dovedit cultura muzicală prin clasicele mixuri "1 Mai". Cum arată colectia ta în cifre, artişti şi arii muzicale ?
Nu dau cifre, nu are niciun sens şi nici nu le cunosc. Genurile şi subgenurile muzicale sunt nenumărate, nu discriminez. Colecţia mea de muzică românească, dacă la aia te referi, am început-o într-o vreme în care era mai uşor de pus mâna pe aproape tot ce există. Între timp, scena muzicală (globală) s-a schimbat mult, şi e absurd să mai încerc aşa ceva, chiar şi la nivel de România. Mai strâng doar ce ajunge la mine şi mă atrage cu adevărat, pentru că e foarte multă muzică. Noţiunea de „colecţie” şi-a cam schimbat sensul.
7. În anul 2001 a început aventura cinematică MaBento. Cum l-ai întâlnit pe Felix şi cum aţi hotarat să puneţi bazele acestui proiect ?
Despre „întâlnire” am vorbit la o întrebare anterioara. Deşi fizic, îmi amintesc că m-am văzut cu el prima oară prin ’97, la primul internet cafe deschis în oraş. Proiectul l-am facut undeva pe la începutul lui 2001 cred, nu mai ştiu foarte exact. În primă faza, eu remixasem o melodie veche de-a lui Waka, un fel de „baladă”, posibil facută pentru vreo femelă. Cred că printre primele lui încercări muzicale, de pe vremea când lucra pe Amiga şi nu pe PC. El nici n-o mai avea, am găsit-o eu întâmplător pe undeva. Eram foarte pasionat pe vremea aceea de soundul Aphex Twin, Squarepusher, Autechre, Plaid şi am făcut un remix IDM. Asta era pe la sfârşitul lui 2000. Cândva ulterior, pentu că lui i-a plăcut mult ideea, am transformat numele din Waka X – Remember All Happy Moments (Qewza Remix) în Makunouchi Bento – Clipe Fericite (e pe primul nostru album, Himette). Şi am decis să mai facem şi altele. Numele Makunouchi Bento îi aparţine lui Waka, era o descoperire de moment, atunci când am decis să facem trupa. Şi probabil dacă nu îl notam eu undeva, am fi ales altul, că el îl uitase la vreo săptămână după.
8. Ce contribuţie aduce fiecare în acest duo şi ce tehnici de creare a pieselor folosiţi ?
Amândoi facem muzica. El mai făcea şi artwork pentru releasurile mai vechi. Aş putea zice că lui îi place mai mult să schiţeze idei, teme muzicale şi mici experimente cântate live (e foarte implicat ca betatester în scena de audio software), în vreme ce eu am mai multă atenţie la detalii, şi răbdare să dezvolt ideile lui în aranjamente mai complexe. Dar nu e obligatoriu să procedăm aşa, amândoi facem de toate. De lucrat, lucrăm fiecare în intimitatea propriului dormitor, şi ne pasăm bucăţi de la unul la celălalt, până e gata piesa.
9. Computer sau analog ?
Prefer computerul clar, softwareul oferă posibilităţi mult mai vaste şi uşoare de prelucrare a sunetului.
10. Conservator sau mereu în schimbare ?
În schimbare, în muzică imi place mult să experimentez.
11. Cum este primit idm-ul / experimentalul în Romania şi dacă există în opinia ta o "scenă" formată ?
Nu cred ca a fost vreodată o scenă de IDM sau experimental în adevaratul sens în România. Sunt şi au fost oameni ce au apreciat, dar nu cred că exclusiv sau preoponderent, cât să formeze cu adevărat o comunitate. Inclusiv ca producţie, au fost sounduri destul de diferite. În ziua de azi, e cu atât mai greu să defineşti ce mai înseamnă experimental. Personal, proiectul Makunouchi Bento nu l-aş prea putea încadra în acelaşi gen, sau scena dacă vrei, cu alte trupe autohtone. Mai am o amintire interesantă, cred ca eu împreună cu Waka şi Adapt (RIDMA), sub organizarea TMBase desigur, am ţinut primul party strict IDM din ţară (în sensul că eu nu ştiu de altele înainte de iunie 2001). A venit lume curioasă atunci, şi a fost o piesă pe care s-a şi dansat: Come to Daddy a lui Aphex Twin, probabil cel mai mare hit al genului, a cărei clip rula şi pe TV.
12. Ce alţi producători autohtoni de idm, sau alte genuri din sfera electro, apreciezi din România ?
Apreciez destui, şi sunt şi prieten cu mulţi din ei. Nu prea are sens să dau nume, ar fi urât să uit să menţionez pe cineva, şi ar fi cam degeaba să îi înşirui pe toţi. Genuri, ascult cam orice, şi nu doar din sfera electro. De mult sap şi în jazz, hip-hop, rock, reggae, folclor, etc.
13. Aţi avut colaborări şi lansări chiar şi în afara graniţelor. Cum aţi fost primiţi acolo şi cum diferă publicul ascultător faţă de cel de acasă ?
Din punctul meu de vedere muzica e universală, mai ales cea electronică (fără un mesaj exprimat în cuvintele unei limbi), deci nu-i foarte relevantă naţia sau cetăţenia celor cu care am colaborat. Labelurile la care am scos, cu atât mai puţin. Cântări în afară am avut în Germania, Ungaria, Spania şi Slovacia. Una în fiecare, şi nu aş generaliza să spun despre publicul de acolo, care a cam depins de genul de eveniment şi cum era organizat el. Cel mai bun feedback cred că l-am primit în Germania. Au venit destul de mulţi oameni la noi după concert să ne zică o vorbă două de bine, ceea ce la noi se întamplă mai rar. Nu aş aprecia însă nici extrema cealaltă (vezi hip-hopul autohton în special), unde se formează efectiv coadă la autografe şi poze. Las-o-n mă-sa. 🙂
14. Stilul vostru este foarte original, care mai degrabă este o călătorie, ce exprimă diferite trăiri. Descrie puţin paleta de genuri în care se încadrează şi asociază-l pe fiecare cu câte o stare, un feeling, un mesaj, ce alcătuieşte soul-ul Makunouchi Bento.
Nu prea există o paletă de genuri. Îi spunem experimental, pentru că în general căutăm mai multe sunete şi idei noi. Îi spunem cinematic, pentru că piesele noastre sunt ca nişte poveşti spuse prin sunet (deloc repetitive, cu linii melodice ce trezesc diverse stări, şi pline de detalii şi field recordings). Îi mai spunem ambiental în ultimul timp, pentru că nu am mai prea avut beat şi pasaje foarte alerte, e clar o muzică de ascultat şi nu de dansat. Stările şi feelingurile le percepe şi trăieşte fiecare ascultător, după propria imaginaţie, nu are sens să le descriem noi pe ale noastre.
15. Se încearcă o evoluţie spre organic în muzică, în general, fusion între acustic şi electronic. Aţi luat în calcul o asemenea combinaţie ?
Dacă asculţi muzica noastră din ultimii ani, vei vedea că am luat-o de ceva vreme bună. Chiar dacă nu vezi un om cu chitara rece, flaut sau ţambal pe scenă, am încorporat foarte multe elemente acustice (procesate şi ele de obicei). Posibilităţile sunt nelimitate în ziua de azi. De fapt ce vorbesc? Waka mai suflă la un fluier de jucărie şi un kazoo pe scenă în timpul liveurilor.
16. Ce vrea sa transmită Qewza ? În ce stil te încadrezi solo ?
Nu mă mai încadrez în niciun stil solo, pentru că nu mai există Qewza solo. Nu am mai produs sub numele ăsta de prin 2003 cred. Şi dacă o să mai fac ceva ce nu se potriveşte pentru un proiect împreună cu Waka, voi folosi alt nume.
17. Ce ne pregătiţi în urmatoarea perioadă şi în ce direcţie doriti să duceţi proiectul Makunouchi Bento ?
Urmează un nou EP („Rinbo”) la labelul Les Enregistrements Variables ( www.varia.ca ), al celui care se ocupă şi de netlabelul Camomille. Va ieşi pe CD hand-made, ediţie limitată, şi la vânzare (cel puţin în prima fază) în format digital, probabil prin ianuarie 2012, cu toate că e gata din toamna asta. Ne „roade” un pic că deşi e gata, încă nu îl poate auzi lumea, aşa că vom scoate nişte „teasere” cât de curând. Pentru că românii, şi în special scena de hip-hop, au căpătat o obsesie un pic aberantă pentru teasere sub forma a mici clipuri video care nu oferă practic nimic interesant sau concret, ne ferim să facem acelaşi lucru, şi o să oferim ceva consistent. Respectiv remixuri, înainte de lansarea originalelor. Staţi cu ochiul pe Facebook. A, şi după, probabil că ne apucăm de un nou album, uşor diferit, pentru că am cam ignorat în ultimul timp noţiunile de tempo, ritm, percuţie.
18. Îţi mulţumesc şi vă urez mult succes!
Asemenea!