http://zoltanvarga.blogspot.ro/2012/10/silent-strike-singularity.html

Dupa cum graieste si numele noului sau album, Silent Strike e un caz singular in industria muzicala a tarisoarei noastre. Mega – cunoscut in cercurile „underground”, dar prea putin cunoscut marelui public, artistul care in buletin poarta numele de Ioan Titu demonstreaza ca bunul gust in materie de muzica numita generic „electronica” n-are delimitari geografice, materialul acesta fiind unul cat se poate de reusit conform oricaror standarde. Dupa ce in trecut a colaborat cu nume ca Ada Milea, Alexandrina, Lucian Ban, Mat Maneri, Alex Harding, Deliric, Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu, Electric Brother, Yvat sau Subcarpati si de aceasta data o armata de gosti isi fac aparitia printre cele 17 track-uri.
Drept urmare, discul sau de studio cu numarul cinci se poate lauda cu o diversitate aparte care se materializeaza prin faptul ca piesele iti creeaza emotii diferite si stari de bine.

Excursia in lumea lui Silent Strike incepe alaturi de solista britanica Sukie Smith (Madam), care cu o voce burdusita de inflexiuni a la PJ Harvey reuseste sa porneasca „banda” intr-un mod cat se poate de frumos urechii. Nu e prima oara cand cei doi artisti au colaborat caci pe coloana sonora a filmului american The Truth About Angels, exista un alt featuring intre cei doi, care poarta numele de No Rules Left. Categoric, un alt punct de referinta al materialului este Haiku, in care isi face aparitia „celalalt Enescu“ ak Romaniei, l-am numit aici pe Adrian Enescu, unul din primii tipi care a cochetat cu sintetizatoarele prin tara noastra. Sound-ul a la Jean Michel Jarre e combinat „la marea arta“ cu percutii meseriase, iar rezultatul e demn de remarcat. Albumul cuprinde si doua colaborari cu artisti timisoreni: DJ Limun raspandeste o mireasma impecabila de scratch-uri in The way it is, iar Qewza si Waka X- cei doi creatori ai conceptului Makunouchi Bento – adauga arome de IDM in piesa numita Harem Surpiz. Fara indoiala, una din cele mai strong piese de pe acest disc este Detasare 2012. Cu al ei aer autohton, piesa asta transmite o pleiada de stari „de bine“. Dealtfel, unul din atu-urile lui Silent Strike este faptul ca piesele sale n-au mesaje prestabilite, constructiile sonore fiind in asa masura cladite incat sa lase la latitudinea (si longitudinea) ascultatorului diversele trip-uri pe care le poti derula la fiecare auditie. Piesa Petit Soleil a fost inregistrata acum doi ani si il are la voce pe inimitabilul Kazi Ploae (care aici apare sub numele de Regis Osmund) iar melodia care incheie aceasta excursie sonora, Ambrozie, e un alt exemplu de „hrana pentru urechile bine spalate“. Pe scurt, cele 17 piese care se regasesc in acest material discografic au toate sansele sa bucure urechile care stiu cum sa asculte arta numita muzica, iar decizia de a colabora cu alte nume din asa numitul underground romanesc este una cat se poate de fericita. Discul asta merita sa-si gaseasca un loc de cinste in colectia oricarui specimen al rasei umane care se considera meloman devorator de muzica electronica.

3.5/5