http://stereobeasts.com/2015/06/12/silent-strike-quasar-e-p/

Silent Strike n-a stat degeaba în ultima perioadă și după ce ne-a tease-uit cu Quasar I și Ophiuchus, iată că s-a lansat întreg E.P.-ul. Nu știu sincer dacă are rost să spun faptul că release-ul ăsta e superb. Apreciez maxim artiștii care nu se limitează muzical și Silent Strike parcă încearcă să se întreacă constant. Chiar dacă se poate observa de la o poștă faptul că e ceva făcut de Silent Strike, tot vibe-ul e foarte cald, nu are aerul ăla de sintetic caracteristic muzicii electronice. Totodată, Quasar poate intra fără nicio problemă în anumite variațiuni ale genurilor de jazz, fiindcă tobele acustice pe ritmuri complexe și liniile grele de pian bat mai mult înspre zona asta decât orice din discografia Silent Strike până-n prezent, mai ales pe cele 3 Quasaruri.

Colaborarea cu Lucian Ban, Aludra, e, de departe, cea mai atmosferică bucată de pe E.P. Are un iz foarte smooth de muzică orientală și te vrăjește precum o oază într-un deșert, totul pentru a te pregăti de cealaltă colaborare de album, Aphelion, cu Makunouchi Bento, probabil cea mai experimentală compoziție regăsită pe Quasar.

Și-acum să trecem la highlight-ul albumului: Ophiuchus. Piesa asta m-a rupt din prima clipă în care-am auzit o variantă în lucru acum vreo două luni. Și de-atunci am tot așteptat s-o reascult (și de când silențiosul a făcut-o publică pe Soundcloud acum câteva săptămâni, e pe repeat încontinuu). Piesa e de-o superbitate incomprehensibilă și, în umila-mi opinie, e cam cea mai bună chestie pe care Silent Strike a făcut-o până în prezent. E și cea mai grea de pe Quasar ca sound și, din nou, în umila-mi opinie, piesa e o capodoperă. Finalul E.P.-ului ne aduce o randare Muse Quartet a Quasar I și sună, exact la fel cum mă așteptam, foarte, foarte bine.

Quasar poate fi cumpărat și ascultat de pe Bandcamp. Îl recomand cu maximă căldură oricui.